Coasta Amalfi este, poate, una dintre cele mai impresionante destinații turistice din Italia, situată în sudul peninsulei, în provincia Salerno. Cei 37 de kilometri, de la Salerno la Peninsula Sorentiana, sunt presărați de legende care au făcut înconjurul lumii, de natură sălbatică, de culturi de măslini și lămâi, de grote și plaje, dar și de iubire.

Positano – Perla Divinei Coaste

Positano este unul dintre orașele emblematice de pe Coasta Amalfi. Între Positano și cuvintele „extravaganță”, „lux”, „mereu la modă”, „Perla Divinei Coaste” este pus semnul egal. Casele cubice, înghesuite, colorate și cu multă vegetație lasă loc buticurilor binecunoscute de toate vedetele de cinema și de guru ai modei.

În Positano, trebuie neapărat să:

  • te bucuri de o zi de plajă cu priveliști încântătoare. Mergi pe jos la Marina Grande sau la plaja orașului Fornillo unde prețurile sunt ceva mai prietenoase.
  • explorezi la pas străduțele întortocheate. Așa cum spuneam, te afli într-un loc în care moda este la ea acasă.
  • vizitezi biserica Santa Maria Assunata care se înalta în piața principală, Flavio Gioia. O vei recunoaște de la distanță după cupola din plăci de faianță colorată (cahle de majolica).
  • faci o plimbare pe munte. Din satul Nocelle începe drumul Sentiero degli Dei. Cărarea Zeilor este un drum plăcut de făcut pe jos de unde vei avea ocazia să vezi panorama întregii zone de coastă.

Salerno

Orașul Salerno este considerat poarta de acces spre Coasta Amalfi și putem spune că face parte dintr-un triunghi turistic, alături de Pompei, Positano și Paestrum. Salerno, capitala regiunii Campania s-a remarcat de-a lungul timpului ca fiind un important centru cultural și artistic – aici a fost inaugurată în secolul X prima Universitate de Medicină din lume.

Astăzi, orașul Salerno este un oraș modern, dar care poartă amprentele trecutului. Admiră orașul vechi construit în jurul portului și pășește într-o atmosferă medievală vizitând Castelul di Arechi, un castel situat la 300 de metri deasuprea orașului, care găzduiește expoziții importante de artă și care oferă o vedere impresionantă asupra așezării, sau relaxează-te în prima Grădină Botanică din EuropaGiardino della Minerva. Iubitorii de artă vor găsi în Salerno Palazzo Pinto, palatul care găzduiește galeria de artă a provinciei. Faceți o vizită la Duomo – cripta catedralei adăpostește relicvele Apostolului Matei din anul 1081.

Nu pleca din Salerno fără a face o plimbare pe promenada Lungomare Trieste, construită în anul 1950 după modelul promenadelor de pe Riviera Franceză.

A, și să nu uităm, dacă îți dorești să stai cu adevărat la plajă, aici este locul potrivit, fiind singura plajă cu nisip de pe Coasta Amalfi.

Sorrento

Orașul Sorrento păstrează farmecul secolului XX atunci când era una dintre cele mai apreciate stațiuni, cunoscută în toată lumea. Deși dimensiunile sale sunt reduse, are un farmec aparte ce fascinează fiecare turist care ajunge aici. Orașul Sorrento este înconjurat de peisaje uluitoare, cu munți, plantații de citrice, de măslini și terenuri agricole, o priveliște perfectă pentru orașul cocoțat pe munte cu vedere la mare. Sorrento are străzi înguste, pietruite, balcoane pitorești și ateliere de artizanat în stradă.

Dacă dorești să descoperi atracțiile turistice din Sorrento, iată ce trebuie să iei în considerare:

  • Piazza Torquato Tasso este piața centrală din Sorrento unde vei găși Biserica Barocă del Carmine care găzduiește pictura lui Onofrio Avellino.
  • Portul Marina Grande, acolo unde vei găși restaurante, magazine și baruri.
  • Via di San Cesareo a fost strada centrală încă din epoca romană. Pe această stradă există mai multe clădiri frumoase, cum ar fi Biserica Madonei Addolorata.
  • Vallone dei Mulini – este cunoscută pentru varietatea și plantele unice. Motivele posibile pentru apariția acestor plante rare includ umiditatea din zonă și lipsa aproape totală a ventilației.
    sau biserica Sf. Francisc și mănăstirea adiacentă.
  • Parcul Villa Communale oferă priveliști impresionante asupra Golfului Napoli și asupra Vezuviului.
  • Muzeul Correale ce expune colecții ale pictorilor napolitani din secolele XVII – XVIII. În plus, acesta conține valoroase colecții de ceramică Capodimonte și Sèvres, sticlă de Murano, cristale de Bohemia precum și o colecție de ceasuri. Există, de asemenea, și o colecție arheologică cu lucrări ce datează din secolul al XIX-lea.
  • nu pleca din Sorrento fără a degusta digestivul local, fabricat din producția proprie de Limoncello.

Capri

Cu atât de multe de văzut pe Coasta Amalfitană, poate ai timp totuși să vizitezi și Insula Capri. Cei mai mulți dintre turiști o aleg în general pentru excursii de o zi dar sunt persoane care sunt fascinate de tot ceea ce le oferă Insula Capri și își prelungesc sejurul. Deși dimensiunile insulei sunt reduse, află că are foarte multe atracții turistice de oferit. Fără a scoate din discuție bisericile, muzeele sau monumentele, cele mai apreciate atracții turistice din Capri rămân fără doar și poate minunile create de natură, cu ar fi Grota Albastră, una dintre cele mai vizitate atracții ale insulei Capri, o peșteră cunoscută datorită culorii fascinate ale apei sale sau Faraglioni, unul dintre cele mai emblematicice atracții ale Insulei Capri.

Atracții turistice de bifat în Capri

  • odată ajuns pe insulă, trebuie să iei funicularul și să vizitezi orașul Capri – unul dintre cele mai frumoase moduri de a începe periplul turistic. Pe măsură ce vei urca, peisajele efectiv îți vor tăia respirația. Piazzeta este unul dintre cele mai energice puncte ale insulei unde adesea își dau întâlnire cei înstăriți, dar și locul unde te vei putea opri pentru a savura o cafea italiană.
  • vizitează Grădinile Augustus. Lăsând la o parte florile sau statuile decorative pe care le vei găși aici, Grădinile Augustus impresionează mai ales prin așezarea lor, cu peisaje panoramice mirifice. De aici poți admira în voie spectacolul naturii asupra stâncilor emblematice, Faraglioni.
  • Pentru aceia dintre voi, dornici de aventură, recomandăm Via Krupp, un drum spectaculos ce te va conduce într-un peisaj de basm spre una dintre plajele retrase ale Insulei Capri – Marina Piccola. Acest drum a fost construit la începutul secolului XX, la inițiativa industriașului neamț Friedrich Alfred Krupp ce a dorit să aibă propriul drum care să-l conducă la plajă.
  • vizitează Anacapri, unul dintre locurile liniștite ale insulei pe care îl recomandăm din toată inima. Vei observă că totul are un alt ritm aici
  • urcă cu telescaunul pe Monte Solano. Urcarea durează aproximativ 10 minute, timp în care vei ajunge în punctul în care vei putea admira toate golfuletele turcoaz, stâncile sau orașele albe, dar și vulcanul Vezuviu. Aici îți vei putea trage sufletul în tihnă, savurând o cafea sau mâncând o delicioasă salată sau un sandwich caprese.
  • nu pleca de pe insulă înainte de a merge la Grota Albastră, aflată în nord-vest-ul insulei, unde apă are cea mai frumoasă nuanță de albastru.

Ravello

Ravello este un alt orășel situat de-a lungul Coastei Amalfi din Provincia Salerno renumit pentru priveliștile sale și grădinile sale impresionante. Acesta este orașul de la înălțime a Coastei Amalfi. Dintre orașele de pe Coasta Amalfi, Ravello este unul dintre cele mai frumoase și bogate orașe din punct de vedere cultural. Timp de decenii, orașul a atras o mulțime de muzicieni, scriitori, artiști și intelectuali. Astăzi, orașul se mândrește cu auditoriul futurist Oscar Niemeyer și este în același timp locul de desfășurare a numeroaselor evenimente culturale, inclusiv Festivalul anual Ravello organizat în onoarea lui Richard Wagner, ce se desfășoară în una dintre cele mai frumoase locații: Villa Rufolo. Scena construită aici este cu adevărat impresionantă!

Orașul Ravello are un aer sofisticat și rafinat iar atracțiile sale turistice sunt pe măsura tuturor așteptărilor. Așadar, odată ajuns în Ravello, nu omite să vizitezi:

  • Villa Rufolo care fascinează prin amplasament dar și prin grădina sa cu sute de mii de flori. Richard Wagner a plasat aici acțiunea din Parsifal spunând „Am găsit magică Grădina Klingsor!”
  • Villa Cimbrone renumită pentru Terasa Infinitului. Vila adăpostește astăzi un hotel și este creația ultimului ei proprietar, lordul englez William Becket.
  • Duomo di Ravello și Catedrala Sfântul Pantaleone, fondată în 1086-1087.

În plus, ambianța romantică a orașului și împrejurimile sale uluitoare îl fac una dintre cele mai populare destinații de pe Coasta Amalfi.

Te invităm să descoperim împreună atracțiile turistice de pe Coasta Amalfi, un traseu incredibil pentru romantici, pentru iubitorii de munte și de mare, pentru gurmanzi și nu numai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *