Tallinn, născut în vremea comerțului medieval, este destinația perfectă de vacanță dacă dorești să îmbini într-un singur city-break atracțiile lumii moderne cu obiectivele turistice și cultural-istorice extrem de diversificate. Pe scurt, Tallinn este un oraș vibrant, un amestec incitant între vechi și nou, ce îți oferă posibilitatea să percepi ce însemna viața în secolul al XVIII-lea. Vei rămane cu siguranță încântat de labirintul străzilor din Tallinn, de arhitectura bisericilor vechi și mai ales de cea a clopotnițelor, de zidurile medievale precum si de stilul de viață relaxat al locuitorilor.
Ce să faci în Tallinn
Centrul Vechi (Orașul Vechi)
Timp de secole orașul vechi din Tallinn a fost împărțit în două: Toompea și All linn, diferențiind foarte bine clasele sociale ale vremii. Pentru priveliști impresionante asupra orașului, trebuie să efectuezi o vizită la Toompea, partea ce mai înaltă a orașului situată la 48 m deasupra mării unde odinioară locuiau nobilii și familiile cu un statut ridicat din societate; de aici se poate vedea o minunată priveliște a Catedralei Aleksander Nevsky – o biserică ortodoxă rusă care face parte din patrimoniul multicultural al Tallinnului, care cu siguranță va încânta. All linn – a doua parte a orașului vechi, cea unde locuiau negustorii și breslele sărace de oameni este locul pe care îl vei descoperi a fi plin de istorie și probabil cea mai frumoasă parte a centrului vechi. Străzile pavate cu piatră te îndeamnă la plimbări lungi. Astăzi, aici îi putem vedea în acțiune pe meșterii ceramici sau pictorii stradali de ocazie și poți admira, de asemenea, impunătoarele porți Viru.
Catedrala Aleksander Nevsky
Catedrala Aleksander Nevsky este o catedrală ortodoxă rusă pe care o vei întâlni pe dealul din Toompea, vizavi de clădirea parlamentului estonian și Castelul Toompea. Aceasta este un obiectiv turistic turistic foarte popular pentru credincioșii ortodoxi de pretutindeni și de altfel pentru orice turist care ajunge într-un city-break la Tallin. Catedrala este dedicată eroului rus sanctificat, Sf. Alexandru Nevsky, cneaz al Novgorodului, cel care a oprit invazia cavalerilor teutoni în bătălia de la lacul Peipus din secolul al XII-lea.
Catedrala Aleksander Nevsky este cea mai mare Catedrală din Tallinn ce a fost construită în stil clasic rusesc de către arhitectul Mikhail Preobrazhensky între anii 1894-1900, perioadă în care Estonia făcea parte din Imperiul Țarist; catedrala a fost amplasată strategic pe locul unui fost monument al lui Martin Luther. Ca urmare a acestui fapt, chiar și în vremurile noastre catedrala este subiect de controversă întrucât naționaliștii estonieni doresc distrugerea acesteia.
Castelul Tompeea
Castelul Toompea este situat în districtul ce îi poartă numele, la marginea orașul vechi. Acesta a fost construit în anul 1219 de către invadatorii danezi pe locul unei vechi fortărețe din lemn ce data din secolul al IX-lea. Castelul Toompea a servit ca și sediu al puterilor străine timp de șapte secole iar din anul 1922 acesta a găzduit parlamentul estonian – Riigikogu. Din Castelul danez original, astăzi poți vedea trei din cele patru turnuri, ce au servit drept sediu al Cavalerilor Sabiei, turnuri ce au fost construite între anii 1227 – 1229.
Castelul a suferit mai multe schimbări de-a lungul secolelor, fiecare conducător aducându-i modificari importante arhitecturii acestuia. Acuala fațadă de culoare roz pe care o poți admira și astăzi, în stil baroc, este o reconstrucție a secolului al XVIII-lea la doleanțele Ecaterinei a II-a, Împărăteasa Rusiei.
Palatul Kadriorg
Parcul Kadriorg cuprinde un areal de 173 de ha ce a fost amenajat sub comanda țarului rus Petru cel Mare cu anumite secțiuni suplimentare adăugate în ultimele secole. Parcul cuprinde și Palatul Kadriorg, cel care inițial a fost construit ca o casă de vară pentru țarul rus și familia sa; edificiul a fost dedicat soției sale, Ecaterina I, de unde și denumirea acestuia, kadriorg în limba rusă însemnând – Valea Ecaterinei.
Palatul Kadriorg a fost construit în anul 1718 de către arhitectul Niccolo Michetti, respectând întocmai arhitectura barocă. Palatul găzduiește astăzi Muzeul de Artă din Estonia, iar interiorul palatului păstrează articole și obiecte personale ale țarului Petru cel Mare. Curtea Palatul Kadriorg abundă de numeroase grădini frumos amenajate; florile din jurul lacului precum și promenada care te conduce de la iaz spre palat sunt doar câteva dintre cele mai populare rute pentru o plimbare în parc. Tot aici poți admira și o impresionantă grădinaă japoneză, recent amenajată, cu specii de plante special alese pentru a se putea adapta climatului mai rece al Estoniei.
Pirita
Pirita este cea mai mare și cea mai populară plajă din Estonia și este situată la doar câțiva km de orașul vechi. Această zonă a captat atenția localnicilor încă din secolul al XV-lea, atunci când aici a fost construită o mănăstire. Astăzi zona se bucură de o dezvoltare turistică foarte mare iar turiștii o preferă datorită amplasării sale, a priveliștilor pe care le oferă asupra orașului vechi și asupra Golful Finlandei.
Pe plajă și în jurul acesteia există numeroase terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii și dispune si de posibilitatea de a închiria echipamente pentru sporturi de apă. Împrejurimile zonei sunt împădurite, copacii străjuind plaja și mai mult, poți descoperi în zonă încă două dintre obiectivele turistice pe care Tallinn le are de oferit: Grădina Botanică și Turnul Televiziunii.
Muzeul Estonian în aer liber
Muzeul Estonian în aer liber îl vei găși în cartierul Rocca al Mare, la sud-vest de centrul orașului Tallinn, într-un parc împădurit cu vederi impresionante la Marea Baltică. Muzeul Estonian prezintă o colecție de peste 100 de clădiri tradiționale ce prezintă viața satului estonian din secolele XVIII – XIX din diferite părți ale țării. Clădirile sunt în cea mai mare parte reprezentate de ferme dar sunt incluse și o biserică din satul Satlepa, un sat situat la nord de Haapsalu, și o moară de vânt tradițională. Muzeul Estonian găzduiește cele mai vechi case din Estonia și oferă posibilitatea de a vedea arhitectura tipică estoniană, din lemn, și de a putea vedea tot ce înseamnă viața estoniană în mediul rural în ultimii 200 de ani.
Exponatele prezintă evoluția caselor estoniene, de la casele simple, la ferme sofisticate. De asemenea, aici poți vedea și evoluția materialelor de construcții de la molid și pin, materiale folosite până în secolul al XX-lea, la piatră și beton.
Capitala Estoniei, Tallinn, este de departe unul dintre cele mai pitorești orașe din Europa, un oraș ce merită pe deplin să fie explorat. Restul, vă las pe voi să descoperiți în următoarea vacanță!