Pentru început, Zagreb este una din capitalele mai mici ale Europei ale căror străzi istorice prezintă cadrul ideal pentru plimbări pe jos. Ritmul vieții este mai lent și puteți ajunge cu ușurință la atracțiile de top ale orașului. Totuși, ca orice capitală, Zagreb se mândrește cu un fler metropolitan și multe lucruri interesante care captivează atenția. Aflat la poalele Muntelui Medvednica, pe cele două dealuri istorice Gradec și Kaptol, Zagreb este format din trei orașe: Orașul de Sus, cu pacea și liniștea timpurilor trecute, Orașul de Jos, cu forfota unei capitale europene, și Noul Zagreb, o expoziție a urbanismului și a arhitecturii moderne.
Scurt istoric Zagreb
Zagreb-ul zilelor noastre a evoluat din două așezări medievale care timp de secole s-au dezvoltat pe coline învecinate. Prima atestare scrisă a orașului datează din 1094, an în care a fost înființată o dioceză în Kaptol, ca mai apoi, în 1242, Gradec, celalalt oras, fiind proclamat oraș regal liber. Atât Kaptol cât și Gradec au fost împrejmuite cu ziduri și turnuri înalte ale căror urme s-au păstrat până în zilele noastre.
În timpul atacurilor turcești asupra Europei, între secolele XIV și XVIII, Zagreb a fost o importantă fortăreață de graniță. Reconstrucția barocă a orașului din secolele XVII și VXIII a schimbat înfățișarea orașului. Vechile case din lemn au fost demolate ș în locul lor au fost construite palate, mănăstiri și biserici luxuriante. Numeroasele târguri comerciale, veniturile obținute din terenuri, precum și contribuțiile aduse de multe dintre atelierele locale au condus la îmbogățirea orașului. Familii aristocratice bogate, figuri oficiale regale, trimiși ai bisericii, dar și negustori bogați din întreaga Europă s-au mutat în oraș. Au fost deschise școli și spitale și au fost adoptate obiceiurile capitalelor europene. Orașul și-a depășit granițele medievale și s-a răspândit către formele de relief de la bază. Au fost construite primele parcuri și conace, Zagreb-ul confirmându-și statutul de centru administrativ, cultural și economic al Croației.
Progresul s-a accelerat odată cu integrarea adiministrativă a Kaptol-ului, a Gradec-ului și a așezărilor învecinate, în 1850. Cutremurul devastator din 1880 nu a facut decât să potenteze modernizarea și reconstrucția multor cartiere vechi. Au fost ridicate clădiri publice prestigioase, precum și parcuri și fântâni, infrasctructura fiind organizată la rândul ei.
In secolul XIX, populația orașului a crescut de 10 ori, în arhitectura Zagreb-ului fiind adoptat un nou stil. Societatea civilă s-a dezvoltat puternic, orașul ținând legături strânse cu marile centre europene. Odată cu progresul industrial și, implicit, în domneniul finanțelor, din anii ’60, orașul s-a extins către câmpiile vaste de-a lungul râului Sava, unde a prins elan un nou oraș pregătit să înfrunte provocările mileniului III.
Atracții și obiective turistice
Gornji Grad
Splendidele străzi pietruite și acoperișurile cu țigle roșii ale clădirilor din Gornji Grad, adică orașul de sus din Zagreb, marchează locul perfect pentru a începe turul capitalei Croației. Pe vremuri două orășele separate, cunoscute sub numele de Kaptol și Gradec, Gornji Grad găzduiește multe dintre cele mai vizitate atracții turistice ale orașului, inclusiv catedrala, clădirea parlamentului și numeroase muzee și biserici. Asigurați-vă că vă plimbați pe cea mai faimoasă stradă din Gornji Grad și anume strada plină de culoare Tkalciceva, unde veți întâmpina trotuare pline de cafenele și restaurante precum și buticuri. Alte atracții includ piața Kaptol, notabilă pentru numeroasele clădiri de la începutul secolului al XVII-lea și piața Dolac de fructe și legume
Muzeul Relațiilor Destrămate
Dincolo de numeroasele instituții de artă și istorie, Zagreb dispune de unele muzee cu adevărat unice și trăznite, care merită vizitate. În partea de sus a listei se află comicul muzeu al relațiilor destrămate. Aici veți găsi colecțiile fascinante de obiecte personale donate de către iubiții și foștii parteneri din întreaga lume. Acestea sunt afișate în camere complet albe, iar fiecare donație este însoțită de detalii privind relația eșuată în cauză. E unul din acele locuri din care pleci după o oră-două dar la care te mai gândești la câteva zile după. Este probabil singurul muzeu unde înveți să-i prețuiești pe cei dragi.
Turnul Lotrščak
Construit pentru a proteja poarta sudică a zidului orășelului Gradec, Turnul Lotrščak datează din secolul al XIII-lea și este de mult timp unul dintre cele mai recogniscibile repere ale Zagrebului. Legenda spune că acest turn mare, construit în stil roman, avea un clopot care suna în fiecare noapte înainte de închiderea porților pentru a-i avertiza pe locuitorii de cealaltă parte a zidului să se intoarcă (oricine rămânea în afară trebuia să-și petreacă noaptea acolo). În secolul al XIX-lea, un al patrulea etaj plus ferestre au fost adăugate turnului iar un tun a fost așezat pe acoperișul acestuia, care, de la momentul amplasării lui, a fost tras în fiecare zi la prânz. Vizitatorii pot urca turnul pentru a obține priveliști uimitoare asupra orașului și pentru a vizita galeria de expoziții.
Catedrala
Probabil cel mai cunoscut monument din Zagreb și vedeta orașului este Catedrala (Katedrala Marijina Uznesenja). Veche de aproape 800 de ani, a rămas în picioare după un cutremur care a distrus mare parte din oraș în anul 1880 și deși turnurile gemene ale catedralei sunt mai mereu în reconstrucție, imaginea catedralei este un simbol pentru locuitorii orașului dar și pentru turiști.
Poarta de piatră
O altă structură medievală importantă este faimoasa poartă de piatră (Kamenita rata), ultima din cele cinci porți inițiale ale orașului, de asemenea găsită în partea de sus a orașului. Construită în secolul al XIII-lea, clădirea a supraviețuit miraculos unui incendiu în 1731, la fel ca și pictura din interiorul clădirii înfățișând pe Maica Domnului împreună cu Iisus. Pentru a comemora întâmplările, a fost construită o capelă pentru a găzdui tabloul care a devenit de atunci subiectul pelerinajelor și care încă poate fi văzută din spatele unei grile metalice.
Cea mai scurtă călătorie cu funicularul
Uspijača deține amuzantul record de a fi cea mai scurtă călătorie cu funicularul din lume – 64 de secunde și o călătorie de 66 de metri pentru a ajunge de la un capăt la altul. Este, de asemenea, cel mai vechi mijloc de transport public a orașului care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este destul de amuzant, ieftin, oferă priveliști excelente și vă aduce în fața Turnului Lotrščak, un reper important al orașului. Acesta servește de fapt la conectarea orașului de jos (Donji grad) cu cel de sus (Gornji grad), lucru important deoarece Gornji grad este locul în care trebuie să vă aflați când vizitați Zagreb. De acolo, mergeți pe Strossmaerovo šetalište pentru promenada romantică supremă a orașului.
Cel mai îndrăgit bar din Zagreb
Chiar dacă există ”abia” din 1994, sala de bere și fabrica Medvedgrad de pe strada Ilica, probabil cea mai centrală stradă comercială din oraș, a devenit un favorit local absolut. Toate cele șase sortimente de bere servite acolo sunt nefiltrate iar locul dispune și de bere de sezon și bere îmbuteliată. Cât despre gustările obligatorii, trebuie neapărat să încercați čvarkuše, o gustare preferată a localnicilor, companionul perfect pentru astfel de loc!
Un templu, un muzeu, o moschee sau o galerie?
Circulara Meštrović Pavilion a fost construită inițial ca loc de expoziție de artă cu puțin timp înaintea celui de Al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, aceasta a fost transformată într-o moschee de către regimul fascist și după sfârșitul războiului a servit drept Muzeul Revoluției. Abia la începutul anilor ’90 a fost reprofilată funcției sale inițiale deși încă este cunoscută local ca džamija, ceea ce înseamnă moschee. Este destul de impresionantă pe exterior dar este absolut incredibilă pe interior. Puternicul context arhitectural combinat cu monumentalismul și modernismul fac ca fiecare expoziție să fie una de neuitat.