Cel mai mare atuu al acestui oraș magnific îl reprezintă faptul că există lucruri de făcut pentru toți oamenii care îi trec pragul, indiferent de ce activități preferă. Orașul oferă atracții nemaipomenite, evenimente și experiențe uimitoare ce vor rămâne cu voi pentru ani întregi. Indiferent dacă călătorești cu familia, prietenii sau ai reușit în sfârșit să îți acorzi acel timp prețios ție, Viena e locul perfect pentru tine.

Viena, capitala Austriei, este un oraș frumos cu o istorie colorată și unul dintre cele mai importante centre culturale europene, având de-a lungul timpului o influență masivă asupra muzicii clasice, operei și artei. Fiind fosta capitală a Imperiului Austro-Ungar, Viena găzduiește nenumărate monumente și palate imperiale, o sumedenie de muzee spectaculoase și biserici și catedrale frumos ornamentate. Este, totodată, Orașul Muzicii, câștigând această poreclă pentru numărul mare de compozitori eminenți care au locuit și au lucrat aici.

Activități și atracții turistice

Ringstrasse

Ringstrasse

Faceți o plimbare de-a lungul Ringstrasse, drumul care se întinde în jurul centrului Vienei, trecând de unele dintre cele mai renumite clădiri ale orașului. De-a lungul traseului puteți vedea Opera de Stat din Viena, Palatul Imperial, Parlamentul și Primăria. În timpul iernii există o piață de Crăciun și un patinoar în fața Rathaus-ului. Iar în lunile Iulie și August există un cinematograf în aer liber, cu un ecran mare care prezintă spectacole de operă și concerte în fiecare noapte după apus, precum și standuri de mâncare și băutură.

Schonbrunn

Schönbrunn Palace

În timpul domniei Mariei Theresa, Palatul Schönbrunn a devenit reședința imperială de vară iar astăzi este un sit al patrimoniului cultural UNESCO. Schönbrunn este un palat baroc și are 1,441 de camere fiind unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale, culturale și istorice din Austria. Acesta este un must see!

Albertina

Albertina

Situat în inima orașului, Albertina este cea mai mare fostă reședință privată Habsburgă. Astăzi, Albertina găzduiește o gamă uimitoare de artă, inclusiv expoziții permanente și temporare. Dacă aș recomanda un singur lucru de făcut în Viena, acesta ar fi o vizită la Albertina.

Prater

Roata uriașă

Roata uriașă din Viena se învârte din 1987, iar priveliștile de sus sunt cu adevărat remarcabile. Rotindu-se destul de încet, roata vă permită să obțineți fotografii remarcabile asupra orașului. Desigur, mulți își aduc aminte de această atracție datorită celebrului film „ The Third Man”

Cripta funerară imperială

Cunoscută și sub numele de Cripta Capuchin, cripta funerară imperială este locul de odihnă al împăraților și împărătese ale Casei de Habsburg. Este interesant de vizitat, deoarece cripta în sine are diferite sicrie sculptate și chiar dacă poate părea puțin morbid, dacă sunteți pasionați de istorie, atunci acest obiectiv trebuie vizitat.

Naschmarkt

Naschmarkt

Acesta trebuie sa fie unul dintre cele mai tari moduri de a începe ziua. Această piață oferă alimente exotice și condimente din întreaga lume, precum și fructe și legume proaspete. În weekend, poate deveni destul de aglomerat dar această piață este un loc distractiv, indiferent. Recomand să încercați maslinele verzi uriașe și brânza feta cu o pâine proaspăt scoasă din cuptor.

Stephansdom

Stephansdom

Catedrala Sf. Ștefan din centrul orașului vechi istoric din Viena este al doilea reper celebru al orașului și unul dintre cele mai renumite atracții din Viena. Pe lângă turlele bisericii, acoperișul cu modelul său zigzag este deosebit de frapant.

Hofburg

Hofburg

Hofburg este unul dintre obiectivele turistice pe care nimeni nu trebuie să le rateze în timpul unei călătorii la Viena. Dinastia Hapsburg a locuit în Hofburg din secolul al XIII-lea până în anul 1918, iar astăzi este sediul oficial al Președinției Federale austriece. Hofburg este format din mai multe secțiuni care aparțin celor mai importante obiective turistice din Viena. Printre acestea se numără Școala Spaniolă de Echitație, Trezoreria Imperială și Muzeul Albertina.

Belvedere

Palatul Belvedere

Belvedere este una dintre cele mai frumoase și importante clădiri baroce din Europa și este ultima atracție de pe lista noastră de lucruri de văzut la Viena. Cu grădinile sale magnifice, Palatul Belvedere reprezintă o priveliște superbă, atât din exterior cât și din interior. Astăzi, palatul găzduiește și cea mai importantă colecție de artă austriacă și cea mai mare colecție de Klimt din lume.

Acestea sunt cele mai importante obiective din Viena dar stați liniștiți deoarece orașul are mult mai multe de oferit. Trebuie doar să vă lăsați cuprinși de farmecul lui iar Viena sigur nu vă va dezamăgi!