Trecutul Serbiei, în calitatea sa de naţiune greu încercată de conflicte, este bine cunoscut, începând de la invazia austro-ungară care a declanşat primul război mondial şi terminând cu destrămarea fostei Iugoslavii, după 10 ani de război civil. Imaginea capitalei, ca destinaţie turistică, a avut mult de suferit în perioada de după război, dar în prezent oraşul începe să îşi revină, ajungând în atenţia turiştilor de pretutindeni.
Belgrad
Numele de “oraşul alb”, dat de greci, a fost tradus în limba slavă odată cu aşezarea primelor triburi ale acestei populaţii, la sud de Dunăre. Treptat, oraşul a fost populat de sârbii albi proveniţi din zona situată la est de râul Elba şi care au reuşit să asimileze o parte din populaţia locală a Peninsulei Balcanice. În perioada Evului Mediu, oraşul a fost stăpânit succesiv de bizantini, franci, bulgari, unguri şi sârbi. Un rol important i-a fost atribuit cetăţii în timpul expansiunii otomane. Aşa cum vom vedea în continuare, el a devenit un factor cheie al pătrunderii armatelor otomane dinspre Peninsula Balcanică spre Europa Centrală. Devenit capitală a Serbiei moderne după o perioadă în care s-a aflat sub suveranitate habsburgică şi otomană, Belgradul începe să se remarce încă din secolul al XIX-lea drept o importantă capitală a Europei de Est. Puternic afectat de Primul Război Mondial şi reunificat cu suburbia Zemun, oraşul devine capitală a Regatului Sârbilor Croaţilor şi Slovenilor (mai târziu Regatul Iugoslaviei 1918-1941). Nici Al Doilea Război Mondial nu a trecut fără a lăsa cicatrici adânci oraşului, acesta fiind bombardat atât de puterile Axei (6 aprilie 1941) cât şi de puterile aliate (16 aprilie 1944). După sfârşitul războiului, oraşul a devenit capitală a Iugoslaviei comuniste, un rol important avându-l prima conferinţă a statelor Mişcării de Nealiniere (1-6 septembrie 1961). Arhitectul noului stat iugoslav, Iosip Broz Tito, împreună cu preşedintele Nasser al Egiptului şi Jawaharlal Nehru, primul ministru al Indiei, au iniţiat această mişcare care urmărea realizarea unui bloc al statelor neutre pe parcursul Războiului Rece. Căderea comunismului a determinat o serie de noi provocări pentru oraş, începând cu mişcările studenţeşti de la începutul anilor ‘90 şi continuând cu sângeroasele războaie civile, embargoul economic şi bombardamentele NATO din 1999.
Atracții și obiective turistice
Mausoleul lui Iosip Broz Tito și Muzeul de Istorie
Tito este pentru sârbi ultimul mare președinte comunist al Iugoslaviei, mulți văzându-l ca pe un fel de Ceaușescu al sârbilor însă diferențele între cei doi lideri sunt uriașe – pe vremea comuniștilor, sârbii aveau acces la informație, aveau dreptul să călătorească oriunde în lume, puteau deține valută străină iar televiziunea de stat sârbească era atât de urmărită încât în Vestul României era obligatoriu să ai „antenă de sârbi”. În plus, Tito a avut de ținut în mână o federație de state care, la scurt timp după moartea sa și căderea Cortinei de Fier, s-a destrămat în urma războiului din fosta Iugoslavie. Mausoleul este o anexă a Muzeului de Istorie al Serbiei, care prezintă evoluția, în imagini, scrieri sau artefacte, a sârbilor pe acele meleaguri. Nu ratați dacă doriți să aflați mai multe despre originile acestui minunat popor.
Curtea Regală a Serbiei: Palatul Regal și Palatul Alb
Curtea Regală a Serbieieste o zonă situată pe dealul Dedinje, în cel mai înalt punct, și ocupă 134 de hectare de zone verzi, grădini și parcuri, de al căror design s-a ocupat arhitectul exterior care creionașe și designul grădinilor de la Versailles, Eduard Andre. În perimetrul Curții Regale, turiștii pot vizita două palate: Palatul Regal și Palatul Alb. Palatul Regal a fost construit între 1924 și 1929 într-un stil bizantino-sârb de către Regele Alexandru I. Interiorul palatului este fastuos, demn de un mare rege care domnea peste sârbi în acea perioadă care devenea destul de tulbure pentru Europa. În același complex puteți vizita șiPalatul Alb (Beli Dvor)a cărui construcție a fost începută de Regele Alexandru I pentru ca în palat să locuiască cei trei fii ai săi atunci când urmau să devină majori. Asasinarea lui Alexandru I la Marsillia în anul 1934 a făcut ca regele să nu-și vadă opera definitivată, dar fiii săi au continuat lucrarea, care poate fi admirată și azi, cu tot cu ale sale camere decorate în stilul luxos consacrat în Franța de regii Ludovic XV și Ludovic XVI.
Sveti Sava, Biserica Sfântului Sava
Construită pe locul unde turcii au ars rămășițele Sfântului Sava, Templul Sveti Sava este un obiectiv turistic major al Belgradului, fiind cea mai mare biserică ortodoxă din Balcani și a doua biserica ortodoxă că mărime din lume! Credincioși sau nu, Sveti Sava rămâne un obiectiv turistic pe care merită să îl vizitați.
Turnul Sibinjanin
Cunoscut și ca Turnul Mileniului, acest splendid turn, construit la 1896, reprezintă un obiectiv turistic atât pentru frumusețea sa exterioară cât și pentru faptul că Turnul adăpostește galerii de artă moderne și expoziții.
Palatul Prințesei Ljubica
Reședința Prințesei Ljubica este nici mai mult nici mai puțin decât un palat superb, un adevărat monument istoric, care ne uimește prin măreția lui. Elementele unice în stil Baroc și stilul balcanic fac din reședința prințesei, un adevărat muzeu de artă contemporană. Reședința a fost construită de către soția regelui Milos în anul 1831. Casa prințesei a devenit un important muzeu din Belgrad, unde iubitorii de artă și de frumos pot să admire aici o colecție întreagă de tablouri pictate de cei mai celebri pictori și peste 500 de covoare vechi, din anii în care prințesa Ljubica a trăit în această reședință. În momentul în care veți păși în muzeu, veți avea impresia că sunteți în alt secol, mai exact in secolul al XIX-lea, interiorul reședinței Prințesei Ljubica păstrând exact același stil a acelor vremuri, tocmai pentru a arată oamenilor ce mod de viață aveau locuitorii Belgradului din acea perioadă.
Muzeul Nikola Tesla
Cine nu a auzit de renumitul muzeu Nikola Tesla din centrul capitalei sârbe? Acest muzeu nu poate ratat în excursia pe care o veți face în Serbia. Muzeul este renumit în lume și găzduiește de la an la an mii de turiști iar numărul lor tot crește. Cea mai importantă invenție a lui Nikola Tesla a fost unitatea de măsură pentru inducția magnetică, de unde i s-a dat și numele de ‘tesla’. Datorită acestei mari invenții, Nikola Tesla a primit un premiu în anul 1960 de la Comisia Internațională a Ingineriei Electrice. În anul 1927, Muzeul Nikola Tesla nu arată cum arată astăzi. Așa numitul muzeu, pe vremea aceea, era la fel de mic precum este o cameră iar în interiorul lui erau foarte puține lucrări ale celebrului fizician. Din anul 1927 și până astăzi, camera a suportat o grămadă de schimbări care au dus la magnificul muzeu care se găsește astăzi în centrul Belgradului. Muzeul Nikola Tesla, este la ora actuală singurul muzeu din lume care prezintă opera celebrului inventator.
Cetatea Kalmegdan
Un obiectiv turistic important al Belgradului, Cetatea Kalmegdan este locul unde au fost purtate, conform istoricilor, peste 115 bătălii sângeroase de-a lungul vremurilor. Construcția Cetății Kalmegdan a început în vremea celților, apoi romanii au desăvârșit construcția care a fost distrusă și refăcută de mai bine de 40 de ori. Stadiul actual al edificiului este ceea ce a rămas după ce cetatea a fost întărită și refăcută în vremea Imperiului Austro-Ungar. În interiorul cetății veți putea vizita Muzeul Militar, Turnul Ceasului sau Puțul Roman, și veți putea, de asemenea, să savurați în tihnă o cafea la numeroasele cafenele și restaurante sârbești din apropiere. Apropo, la Muzeul Militar puteți să vedeți și arme sau bombe din recentul Război Iugoslav dar și rămășițele bombardierului american „invizibil” care a fost doborât de sârbi în timpul conflictului.
Strada Knez Mihailova
Se spune că cine nu vizitează măcar o dată stradă Knez Mihailova din orașul Belgrad, capitala Serbiei, atunci a ratat poate cea mai frumoasă parte a orașului. Pe artera principală a orașului, se află cea mai veche și cea mai importantă stradă a orașului Belgrad, stradă Knez Mihailova. Această stradă este singură din Belgrad care este strict protejată prin lege iar cei care nu respectă statutul acesteia, intră sub incidența legii. Strada Knez Mihailov este mai veche de 150 de ani și trebuie protejată în stadiul în care este, cum spune legea sârbă. De asemenea, această arteră mai uimește turiștii datorită faptului că toate casele construite pe strada Knez Mihailova sunt din anii 1870, neavând voie să se facă vreo modicare la ele sau să se construiască altele noi pe lângă acestea.
Adevărul este că Belgrad are atât de multe obiective turistice și atracții încât nu pot fi cuprinse într-un singur articol. Vă voi lăsa pe voi, curioșii, să descoperiți acest oraș minunat în următoarea excursie.