A

Aventura noastră prin Bruxelles și Amsterdam

Ziua 1: Piața Centrală din Bruxelles și cina tradițională belgiană

Aventura noastră a început în Bruxelles, centrul politic al Uniunii Europene, al cărui folclor este unul impresionant, unde tradițiile sunt diferite și s-au păstrat de atâta timp. Am ajuns seara și am efectuat un tur prin Grote Markt. Alături de Mini Europa și Manneken Pis, Marea Piață se află în top trei al celor mai vizitate atracții turistice din capitala Belgiei. Istoria Marii Piețe din Bruxelles este una foarte frumoasă. La începutul secolului al XIII-lea, aici existau trei piețe: una de carne, una de pâine și ultima de haine. Cele trei clădiri aparțineau ducelui de Brabant pe atunci. Îmbunătățirile care s-au adus pieței în secolul imediat următor au dus la o explozie din punct de vedere economic. Controlul și atenția ducelui s-au îndreptat către morile de vânt și comerț începând din acest moment. În timp, au fost construite și clădirile care astăzi înconjoară piața cu atâta mândrie. De exemplu, primăria a fost construită în sudul pieței între anii 1401 și 1455, turnurile sale înalte de nouăzeci și șase de metri captând atenția tuturor foarte repede. După ce ne-am delectat cu frumoasa piață centrală, am luat o cină tradițională belgiană.

Ziua 2: Bruxelles, Brugge și Gent

A doua zi, dis de dimineață am început să descoperim ușor ușor un oraș deosebit. Am pornit cu un tur panoramic cu autocarul al frumoasei capitale a Belgiei pe parcursul căruia am putut admira Palatul Regal, Catedrala St. Michel, Palatul de Justiție, Notre Dame du Sablon, Basilica Sacre Coeur. Mai departe, am făcut o oprire la clădirea Parlamentului Europei și Comisia Europeană și la Atomium. Construit în anul 1958, Atomium reprezintă prima atracție turistică pentru vizitatorii orașului Bruxelles. Complexul este unul foarte vast, fiind realizat pe opt niveluri. PANORAMA, care este cel mai înalt punct din Atomium, la nouăzeci și doi de metri altitudine, oferă o priveliște uimitoare asupra capitalei begiene. Unul dintre simbolurile din Atomium este expoziția permanentă numită Expo 58, prin intermediul căreia am descoperit evenimente cheie din istoria Belgiei, dar și lumea anilor ’50. După vizitarea acestei magnifice construcții, am plecat spre Brugge, unul dintre cele mai frumoase orașe europene, numit și Mica Veneție, datorită numeroaselor canale care străbat întregul oraș. Grote Markt (Piața Centrală) este inima orașului, fiind mărginită de case în stil flamand, foste sedii de corporații. În centru se află statuile lui Pieter de Coninck și Jean Breydel, eroii revoluției din 1302. Piața centrală din Bruges mai păstrează multe din dimensiunile sale originale, fiind flancată de frontonul clădirii breslelor. Provinciaal Hof, clădirea guvernului provinciei de pe latura estică, este de fapt o creație de sfârșit de secol al XIX-lea. Markt rămâne punctul central al orașului Bruges, găzduind un târg mare în fiecare miercuri dimineață, dar și altul mai mic, de Crăciun, în decembrie.

Canalele din Brugge dau prilejul să descoperi orașul dintr-o altă perspectivă și să vezi grădini secrete, poduri pitorești și clădiri medievale. Două dintre cele mai cunoscute canale ale orașului Bruges sunt Rozenhoedkaai și Groenerei. Canalul Rozenhoedkaai are farmecul său, indiferent de anotimp, dimineața sau seara, soare sau ploaie este la fel de căutat și este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Brugge. Canalul Groenerei oferă un peisaj divers, cu poduri vechi și clădiri istorice încadrate perfect cu natura. Inevitabil te îndrăgostești de aceste locuri. O călătorie în Brugge nu este completă dacă nu vezi orașul de pe minunatele sale canale. Alege o astfel de activitate și, preț de 30 de minute cât durează călătoria cu barcă, vei păși într-o lume total diferită.

După ce am făcut un tur pietonal și am bifat unele dintre cele mai importante obiective, printre care Conzerthall – marea operă a orașului, Podul Berge și Podul Concept, Beguinaje, Minnewater, Biserica Notre-Dame cu Madonna lui Michelangelo, ne-am continuat periplul în Gent, care ne așteapta cu Biserica Sf. Jacob și Castelul Gravensteen – singurul loc din Belgia care îți ilustrează stilul de trăi din Evul Mediu. Una dintre bogățiile orașului Gent nu este un diamant, ci Castelul Gravensteen, care este situat chiar în inima orașului. Jumătate din pereții acestei clădiri sunt scăldați de apele râului Leie, care are rolul de a proteja superbul așezământ. Se spune despre acest castel că este singurul loc din întreaga Belgie în care cineva mai poate vedea exact care este stilul de trăi care era adoptat și în Evul Mediu, deoarece oamenii din cetate refuză să recurgă la tehnologie și lucruri moderne, întrucât apreciază mai mult viața simplă, dusă prin muncă și credință. Odinioară, castelul reprezenta locul în care foarte mulți oameni se refugiau în timpul unor atacuri ale dușmanilor. Istoria acestui monument a început atunci când Baldwin, cu arma sa, proteja întreaga zonă de atacurile vikingilor. Acest lucru se întâmpla în secolul al IX-lea. În secolul al XI-lea, Robert the Frisian a construit aici o casă de piatră, împrejurul căreia existau pereți groși de doi metri.

Ziua 3: Amsterdam

Ajungem în Amsterdam și efectuăm un tur panoramic din autocar și pietonal împreună cu ghidul nostru. Amsterdam este un oraș cu peste 700 de ani de istorie ce oferă vizitatorilor o incursiune într-o lume diferită unde istoria se îmbină perfect cu modernismul iar cultura are un loc aparte printre tumultoasa viață de noapte. După ce am admirat cele mai importante obiective turistice, printre care Piața Dam, Cartierul Roșu, Gara Centrală și Piața Rembrand, vizităm Rijksmuseum, zis și Muzeul Van Gogh. Muzeul Național Olandez este un muzeu foarte vechi, care a fost înființat în 1800 la Haga, pentru a expune colecțiile de artă ale locotenenților olandezi. Doar câțiva ani mai târziu, când regele Louis Bonaparte și-a mutat reședința la Amsterdam acesta a decis ca și muzeul se va muta la Amsterdam, cu toate colecțiile sale. Clădirea în care se află acum a fost realizată de arhitectul Petrus Cuypers și a fost inaugurată în 1885. Aceasta este o combinație elegantă și impunătoare de elemente renascentiste și gotice, care a suferit în ultimul secol diverse modificări care nu i-au știrbit însă imaginea. Printre colecțiile sale se numără “Operele de artă ale maeștrilor din Epoca de Aur a picturii olandeze”, o serie de portrete de băieți din secolele XVII-XIX, gravuri și schițe și, pe lângă acestea, muzeul mai adăpostește și cea mai mare bibliotecă publică de artă și istorie a artei din Olanda. Cu siguranță, unul dintre cele mai importante și frumoase obiective din uimitorul Amsterdam! 

După-amiază, ne-am deplasat la locul de îmbarcare și am făcut o excursie de o oră cu bărcuțele pe canalele Amsterdamului, un adevărat tur al orașului care a inclus Liedplatz, Casa Rembrand, Catedrala St. James, Prinsengraht, casa micuței Anne Frank și estuarul fluviului Amstel, printre insulele Java și Goa. Multe astfel de denumiri, vechi de sute de ani, ne-au surprins aici pentru că navigatorii olandezi le-au folosit la botezul altor locuri de pe Pământ, mult mai recent însă. Cu peste 1000 de canale, unite de sute de poduri fixe sau mobile, Amsterdamul a primit pe drept titlul de Veneția Nordului.

Am continuat aventura cu Piața de Flori, numită și Bloemenmarkt. O vizită la Piața de Flori din Amsterdam este o lecție de istorie, pentru că îți imaginezi cu ușurință cum a luat naștere acest spațiu pentru vânzare. Pe la 1862, cultivatorii de flori își aduceau comorile la piață cu barca, navigând pe multele canale ale orașului. La începuturi, aceasta chiar era o piață plutitoare, pentru că piața în sine era formată din mai multe barje. Acum, spațiile de vânzare sunt fixe și permanente, doar câteva barje au mai rămas, de dragul vremurilor apuse. Flori de tot felul inundă trotuoarul, așa încât e imposibil să nu te oprești să privești. Pe seară, am avut timp liber la dispoziție pentru cumpărături, după care, ne-am delectat la barurile de pe Zeedick și Cartierul Roșu.

Ziua 4: Haga, Gouda și Rotterdam

După o zi minunată petrecută în Amsterdam, ne-am îndreptat încărcați de energie spre Haga, capitala administrativă a Olandei și sediul Curții Internaționale de Justiție. Un oraș viu, cu arhitectură tipic olandeză, cu monumente vechi de sute de ani și din calea afară de șarmant datorită lacului Hofvijver. Mai departe, am continuat aventura cu o vizită în Gouda, o localitate medievală celebră datorită sortimentului de brânză care îi poartă numele. Nu trebuie să mai menționăm că ne-am delectat cu acest sortiment de brânză extrem de bună.

După vizita efectuată în Gouda, am plecat mai departe spre Rotterdam, cel mai mare și mai important port din Europa. Aici am făcut un tur pietonal în care am admirat Catedrala, Grote Sint Laurenskerk, casele cub, care sunt niște proiecte rezidențiale foarte îndrăznețe, iar pentru panorama orașului și a portului, am escaladat Turnul Euromast, înalt de 100 de metri. Biserica Mare sau Sf. Laurențiu (St Laurenskerk) este singura biserica rămasă din vechiul oraș medieval al Rotterdam-ului. Construcția ei a început exact la jumătatea secolului al XV-lea și a fost prima clădire din oraș realizată în totalitate din piatră. În 1572, după Reformă, și ea a devenit protestantă și așa a rămas și astăzi. În timpul bombardamentului din mai 1940 biserica a avut foarte mult de suferit și a fost cât pe ce să fie dărâmată. Aceasta a fost restaurată după război. Biserica Sf. Laurențiu are 4 orgi: orga capelei, a corului, a transeptului și orga principală. Aceasta din urmă este cea mai mare din toată Olanda. După o zi minunată în aceste trei frumoase orașe, ne-am întors inapoi în Amsterdam.

Ziua 5: Plecare din Charleroi spre casă

În ultima zi, ne-am luat la revedere de la Amsterdam, un oraș absolut impresionant și am plecat spre Charleroi, de unde am avut zborul spre casă.

Le mulțumim turiștilor care au ales sa petreacă împreună cu noi #8Martie în Amsterdam 🇳🇱 și Bruxelles 🇧🇪!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *